"În fiecare dimineaţă maiorul Paul Roman traversa energic holul Ministerului de Interne. Era salutat cu respect şi nu îi scăpa niciodată licărul de teamă din ochii celor pe lângă care trecea. Frica din privirile lor îl trezea la viaţă mai intens decât ceaşca proaspătă de cafea pe care Luiza, secretara lui, i-o punea pe masă la ora opt fix. Coconul acesta, ţe¬sut din firele spaimei celorlalţi, îl învăluia peste tot; atmos¬fera de încordare din jurul său se datora reputaţiei de neobişnuită cruzime, câştigată în ultimii ani, la care se adăuga prietenia strânsă cu ministrul. Iar ministrul, se ştia foarte bine, era mâna dreaptă a preşedintelui. Maiorul Paul Roman fusese recent decorat cu Ordinul Muncii Clasa I, cea mai înaltă dovadă de recunoaştere comunistă, pentru descoperirea şi anihilarea unui cuib de dizidenţi ce complotaseră ani de zile împotriva Partidului Comunist. Conducătorii grupării fuseseră judecaţi sumar şi împuşcaţi de un pluton de execuţie.
Cei care îl ştiau pe maiorul Roman doar din auzite, se
aşteptau să întâlnească un bărbat cu o înfăţişare respingătoare, oglindă a cruzimii care îi descria atât de bine interiorul. Atunci când ajungeau faţă în faţă cu el erau însă surprinşi să vadă un tânăr atrăgător şi cu maniere desăvârşite. Uniforma croită pe măsură, din stofă englezească, îi cădea perfect pe corpul atletic, cămaşa era întotdeauna de un alb impecabil şi părul blond pieptănat spre spate îi conferea un aer de artist. Când zâmbea, dezvăluia un şir de dinţi perfecţi. Colonia franţuzească pe care o comanda în fiecare lună prin curierul special al ministrului desăvârşea încântătoarea sa apariţie. Orice s-ar fi întâmplat, nu îşi ieşea niciodată din fire, iar vocea lui adâncă era calmă şi liniştitoare. "
