Arlechinul fara privire

arlechinada a ajuns acum in librarii. arlechinul de pe coperta invita la spectacol. poarta o masca neagra decupata in dreptul ochilor dar se poate vedea ca sub masca orbitele sint goale, intunecate. ochii sint ferestrele sufletului si arlechinul nu are suflet. gesturile lui teatrale, verva galagioasa, replicile emfatice, dansul, agitatia sint toate o parodie a vietii adevarate. asa cum sentimentalismul parodiaza adevaratele sentimente, asa cum kitsch-ul maimutareste frumusetea.

arlechinada ca metafora este o esenta a unei vieti traite exclusiv in afara si care are nevoie de muzica data tare, belsug de senzatii, exclamatii patetice, ca sa ascunda golul dinauntru. o vedem in fiecare zi: jocurile politice, goana dupa bani, faima, putere, experiente la limita, satisfactii imediate si placeri la pachet. arlechinul de pe coperta este maestrul de ceremonii al acestui bal zgomotos si epuizant.

arlechinul este diavolul materialismului si al confuziei, fericit sa ne indeparteze de adevar si sa transforme lumea noastra interioara intr-un pustiu insuportabil, pentru ca atunci cind oamenii nu vor mai avea un univers launtric si un discurs interior nu ii va mai opri nimic sa se sfisiie intre ei si sa se distruga fara mustrari de constiinta.

in arlechinada, ofiterul de securitate paul roman ii arata iubitei lui, cu mindrie nedisimulata, arhivele securitatii. ele sint miezul puterii comuniste, motorul misterios al intregii masinarii infernale ce tine in viata plaminul de fier al dictaturii, pactul cu diavolul in milioane de exemplare semnate de cetateanul de bine, incredintat ca viata si bunastarea lui sint mai importante decit ale vecinului sau prietenului.

"O minune, Lia... Îţi dai seama? exclamă Paul, cu entuziasm, în timp ce se plimba printre rafturi. Acestea sunt celebrele grădini suspendate ale Babilonului, recreate de poporul român! Plante uscate şi presate, zici? Nici vorbă! Plantele astea sunt vii, sunt pline de sevă şi sunt ţinute aşa de grădinari pricepuţi. Destinele umane îmbobocesc, înfloresc şi se ofilesc pe rafturile ordonate, sunt udate zilnic cu lacrimile şi sângele celor torturaţi, închişi în azile de nebuni sau ucişi, fantomele celor dispăruţi ce bântuie veşnic cutia de carton... Grădinile suspendate ale lumii antice au fost ridicate din dragostea unui rege nebun pentru o femeie şi au pierit, scuturate de cutremure, sub nisipul deşertului. Dar grădinile noastre sunt construite din ură, o piatră infinit mai rezistentă, sunt hrănite cu durere şi trădare, un îngrăşământ mai puternic decât dragostea. Iar eu sunt unul dintre arhitecţii acestor grădini cenuşii; sunt mândru de asta..."